Implant de păr, cel mai tare „suvenir” din concediu!

Comments Off on Implant de păr, cel mai tare „suvenir” din concediu!

Anul acesta, mi-am îndeplinit cea mai arzătoare dorință – am reușit să-mi fac implant de păr.

Transplant de păr, implant de păr sau reconstrucție capilară prin proceduri estetice moderne.

Cu siguranță stiți cu toți că transplantul și implantul de păr sunt cele mai eficiente și naturale tehnici de remediere a problemelor de cădere a părului. Și asta se întâmplă atât la bărbați, cât și la femei. Însă, de la știut și până la făcut este o cale lungă, iar decizia de a apela la ele poate dura uneori și ani.

Ei bine, eu fac parte din această categorie. Cinci ani mi-au trebuit, din momentul în care am înțeles că problemele mele sunt moștenite genetic, până să mă decid să fac ceva concret pentru a le rezolva.

Locuiesc in Spania și o dată pe an, în luna august, vin în acasă, în țară, în concediu. Anul acesta, planurile mele și ale soției s-au schimbat pe parcurs și într-un final am ajuns în Turcia, la Istanbul.

Vinovat este vărul meu și transplantul său reușit pe care l-a realizat la Spitalul Esteworld. Când l-am văzut pe vărul meu la aeroport, unde venise să ne întâmpine, am fost la un pas să nu îl recunosc. Am avut o mare surpiză, Radu nu mai avea chelie! Practic, zona frontală a capului său, care în trecut era „curată ca în palmă”  din cauza chelie, avea păr peste tot!

El mi-a mărturisit că și-a făcut implant de păr, în urmă cu 6 luni și este foarte mulțumit de transformare. Cred și eu că era mulțumit, cine n-ar fi fost?! Mă uitam la el cu admirație și curiozitate. El chiar scăpase de chelie!

  • Implant de păr: primul pas, sedință de consiliere

A doua zi ne-am întâlnit din nou. Cum eu tot deschideam subiectul și ceream detalii despre transplantul de păr, el mi-a sugerat să telefonăm la clinica Esteworld din București. Așa că iată-mă mergând la o sedință de consiliere la domnul Ensar Duman, reprezentantul Spitalului Esteworld în România. De aici încolo, totul s-a desfășurat rapid.

Fotografiile cu scalpul meu afectat de chelire au fost trimise specialiștilor din Turcia și aceștia au spus că am șanse de reușită de 100%. Săptămâna următoare, ajutat de către cei de la reprezentanța din București, am plecat la spital, în Turcia.

  • Implant de păr: pasul 2 – deplasarea

La aeroport am fost așteptat de un microbuz trimis de către cei de la spital. Întocmirea fișei mele s-a desfășurat rapid, la fel și analizele medicale. Am intrat în cabinetul medicului, iar acesta mi-a explicat ce înseamna implantul de păr prin metoda FUE. Am înțeles că îmi vor fi extrase fire de păr din zona cefei și că, ulterior, acestea vor fi implantate în scalp, în partea afectată de chelire.

  • Implant de păr: pasul 3- intervenția și durerea

Mi s-a făcut o anestezie și ne-am pus pe treabă. Medicul care urma să îmi facă procedura de implant de păr era amuzant și m-a ținut de vorbă tot timpul. Sincer, nici n-am simțit când au trecut cele 5 ore ale intervenției.

Pe parcursul acestor ore am simțit o durere medie însă, aceasta a fost supravegheată prin medicație. Nu-mi venea să cred, 5 ani de așteptări au luat sfârșit după 5 ore petrecute în sala de operații.

  • Implant de păr: pasul 4 – recuperare

Ulterior, am fost cazat în hotelul spitalului, unde m-am retras însoțit de soție. A doua zi, după amiază, am ieșit cu soția să ne plimbăm prin oraș, eu purtând pe cap o pălărie specială. A mai urmat un control, după care am fost liber să mă întoarc în țară.

  • Implant de păr: pasul 5 – cost

Procedura de implant m-a costat în jur la 2.000 de euro, pentru că am optat și pentru vaccinarea împotriva căderii părului. Prețul este stabilit în funcție de numărul grefelor extrase și mărimea porțiunii de scalp pe care se intervine. Deci, diferă de la pacient la pacient.

  • Implant de păr: pasul 6 – primele semne

Medicul mi-au spus că după o lună și jumătate părul implantat o să îmi cadă, după care, în mod natural, va începe să crească unul nou și puternic. Lucru confirmat de vărul meu, care depășise această etapă.

După șase luni de la intervenției le el se putea observa o transformare majoră și părul său intrase într-un proces firesc de creștere. Abia aștept momentul acela!

Aceasta este povestea implantului meu pe care am ținut să v-o împărtășesc. Practic, vara aceasta, viața mi-a pregătit o mare surpiză. Am plecat din Spania spre România, am ajuns în Turcia și de aici m-am întors cu cel mai tare suvenir – implantul de păr la care visasem 5 ani!